Everybody lies!

The basic truth about the human condition is that everybody lies.

Introspectie

Si uite ca am implinit 18 ani. Sunt major, ce mai? Sau mai bine spus, sunt pasibil de puscarie. Caci atat s-a schimbat. Acelasi am ramas. Singurul eveniment cu adevarat memorabil care mi s-a intamplat a fost o introspectie cauzata de... Sincer nu stiu ce a cauzat introspectia dar nici nu imi pasa. Ideea e ca mi-a prins bine. Mi-am dat seama ca sunt printre putinii norocosi care au reusit sa supravietuiasca 18 de viata. Puteti sa spuneti ca nu e asa, dar chiar stiti cati se nasc morti? Sau cati copii mor in Afrrica? Sau in Koreea comunista? Mi-am mai dat seama ca timp de 18 ani, nu am luat nicio decizie singur. Nu am fost influientat de parinti, ci de intuitie. Si culmea, dar intotdeauna a functionat. Si daca a mers timp de 18 ani, de ce sa nu mearga si de acum incolo? sigur ca am intuit prost uneori, dar tot raul spre bine. De asemenea, mi-am pus si intrebarea " ce vreau sa fac cu viata mea?" De fapt mi s-a pus intrebarea, dar nu are importanta. Ideea e ca ieri ma uitat la studentii care aveau cursul festiv, si imi dadeam seama ca atunci cand colegii mei din liceu vor face acelasi lucru, eu voi sti ca mai am doar 2 ani de facultate si 6 de rezidentiat. Si m-am mai intrebat care este sinonimul lui sinonim, de ce se cheama " ciocolata" si nu "ciocolunga", pentru ca oricum e mai lunga decat lata. Si cel m-ai putin important, m-am intrebat de ce scriu. Chiar nu am reusit sa imi dau raspunsul. Pana azi. Azi, cand ma uitam pe blog, am vazut un comentariu care suna cam asa: "lasa te de meserie". Si mi-am dat seama ca eu scriu pentru mine, din lipsa de ocupatie. Nu cer sa fiu citit, si nu ma afecteaza cu ceva daca ii pasa cuiva de gandurile insirate sau nu. Daca insa ce scriu eu schimba cu ceva mentalitatea oamenilor, sau macar provoaca cuiva o introspectie, atunci imi pasa. Caci, pana la urma, vorbele sunt un mijloc de a te faca auzit, in speranta ca vei provoca o reactie oamenilor. Ca ei sunt prea prosti su multi nu inteleg ce vrei de la viata lor, ce imi pasa. Daca din 50 care ma citesc, 1 intelege ceva si imi multumescte, e de ajuns. Oricum eu voi scrie in continuare, fie ca ii pasa cuiva sau nu. Deci, cititi sau nu, e alegerea voastra. Eu am tastatura si monitor, deci continui sa scriu, fara sa imi pese daca va pasa, sau nu.

"Nu incerca sa fii perfect, ci sa fii de valoare" Albert Einstein

Uite ca iar scriu. Altceva mai bun insa nu am de facut. Maine am teza la romana dar nu imi mai repet, de ce as face-o cand oricum uit in somn ce invat pe ultima suta de metri? NU! Nu sunt conventional, nu trag de ultima suta de metri sa fac un kilometru, nu sunt genul. Prefer sa ma apuc din timp de facut ceva, ca pe ultima suta de metri sa ma pregatesc sa stau degeaba. Parca e mai practic. Chiar stau si ma gandesc: stiu ca tigara e un cui in cosciugul meu si ca sexul e periculos uneori, pacatos daca ne luam dupa biserica( da, cu b mic), dar ieri am terminat o carte despre hedonism si mi-am dat seama ca eu sunt indemnat sa fug dupa un ideal capitalis intr-o lume fara fum, cu un PDA in mana, spunandu-mi-se ca asa voi avea o viata lunga si ferice. NU! Nu draga, nu sunt genul. Daca ar fi sa cred balivernele acestea, as ajunge sa ma urasc la 40 de ani, caci vezi draga Doamne, unde mi-a fost capul cand am fost chemat la o bere de rieteni si am spus ca maine trebuie sa ajung la servici. Pe lumea ailalta nu iau nimic cu mine, nici macar negreata de sub unghii, asa ca de ce sa ma uit de pe patul de moarte la seiful din perete, cand pot sa rememorez cu placere toate amintirile placute. De ce sa nu imi fac micile placeri ale vetii? Pana la urma astea fac viata mai placuta. Viata e ferice in urma unei sume de fericiri. De ce m-as opri din fumat daca imi place? Trag nadejde ca nu voi muri din cauza tigarilor, ca poate ma impusca cineva sau ma calca un camion( Doamne fereste, nu vreau asa de tare sa mor) si imi mai aprind o tigara. Pana la urma fumatorii nu prea fac Alzheimer si Parkinson, iar Picasso si George Burns au fost fumatori si au trait 91 si respectiv 100 ani. Si de ce sa nu imi beau cafeaua? Sau de ce sa nu bau o bere? stiu ca am puterea sa nu devin alcoolic, asa ca, "ospatar, inca un rand de Silva bruna". Pana la urma eu sunt propriul meu lider, si eu stiu cel mai bine ce e bine pentru mine. Nu ma va vedea nimeni rupandu-mi de la gura ca sa fac economii. Alea le fac in cazul in care am un surplus de bani( mai niciodata), neatragandu-ma ideea ca maine imi infinge cineva un cutin in piept si mor gandindu-ma ca am ecomomisit bani fara sa ma bucur de ei. NU! Nu sunt conformist. Si nici perfect. Urasc oamenii care cauta perfeciunea, caci ei inca nu inteleg ca asa ceva nu exista. Nu spun ca nu e bine sa ai idealuri inalte, ca doar mai bine sa ai vise marete pe care sa nu le implinesti decat vise marunte pe care sa la implinesti mult prea usor. Dar de aici pana la a cauta omul ideal, slujba perfecta, copii perfecti, casa perfecta( eventual cu gard mic si alb) e mult. Iar oamenii care chiar cauta asta ar trebuie adunati, pusi sa sape un santi si apoi ingenuncheati langa el si impuscati cu un Nagan( pistol rusesc de mare calibru) in ceafa. Cum spune si denumirea postului, nu poti fi perfect, fii de valoare. Invata sa intelegi ca nu viciile te definesc, ci faptele, si ca ai o valoare mare, daca sti sa o vezi. Nu mai spune nu cand te cheama cineva la o bere, si incearca tot ce poti incerca in viata. Experienta e mai importanta decat orice in lumea asta. Si nu considera ca daca absolutul nu se atinge, nu trebuie sa incerci sa atingi un absolut. Dar sa fie unul bun, unul care sa te faca un om de valoare, un om invitat la petreceri, un om de la care sa poate invata ceva altii, si ceva bun. Incearca as nu iti mai neglijezi nevoile in goana dupa o statuie, medalie sau alt cacat efemer. Traisete-ti viata, fa poze, scrie o carte, canta la un instrument, escaladeaza un munte, dar nu iti irosi timpul, caci pierzand timpul, iti irosesti viata. Suna a cliseu dar nu imi pasa, asta e adevarul. 

"A rasfata copii inseamna a-i insela asupra vietii, deoarece viata nu rasfata pe nimeni" Jean de la Bruyere

In ultima vreme am inceput sa cunosc fel de fel de oameni, in special fete. Si imi dau seama modul in care parintii ce au avut un copil dupa caderea comunismului au tinut sa il creasca cu o lingura de argint in gura si o colivie de platina in care sa se joace. Ceea ce vreau sa spun e ca i-au rasfatat. Si doar pentru ca s-au lasat impresionati de plansete si urlete si vorbe din categoria "te urasc daca nu faci cum vreau eu ". Doar unii insa. Pentru cei care nu au avut familii extraordinar de instarite, sau o matusa numita Tamara, probabil ca au crescut cu un frigider micut numit arctic si realitatea dura pe post de patura. Inca imi amintesc cum imi povesteau ai mei ca pentru a ma face sa dorm ma puneau pe frigider pentru a ma zgaltai. Eu acum ma consider unul dintre norocosi. Altii nu au avut bafta asta. Am tot cunoscut in ultima vreme oameni care se simt ofensati nu de un limbaj obscen, ci de o remarca acida, de o critica justificata sau de un comentariu mai incisiv. Am observat ca este din ce in ce mai greu peentru multi sa accepte critica fara sa se considere nedreptatiti. Am fost martor la accese de violenta iesita din comun pentru o remarca banala, doar pentru ca multi, poate chiar majoritatea tinerilor din mediul urman din ziua de azi au fost rasfatati, si au primit tot ce au vrut, nu neaparat ce le-a trebuit. Fac un apel acum catre toti parintii care citesc, fi ei si viitori:nu va rasfatati copii, nu ii tratati ca pe niste "pausi de protelan", nu ii transformati in marionetele lipsite de suflet a la Hortensia Papadat-Bengescu. Daca o faceti, nu reusiti de cat sa le oferiti copiilor vostri un handicap in viata, caci eu vor avea probleme de adaptare intr-un mediu competitiv. Nu mai lasati un copil sa castige un joc doar pentru ca e copil, ci lasati-l sa piarda pana invata, devine bun, si invinge prin forte proprii. Dar nu ii mai rasfatati. Iar pentru cei care o fac si sunt de parere ca eu sunt un nebun, un singur mesaj am de transmis:cand copii va vor spune ca e vina voastra ca au esuat la un interviu pentru ca nu sunt in stare sa auda cat de prosti sunt, sa nu spuneti ca nu v-am spus.

"Nobletea de demult este rusinea de azi" Anonim

Ieri, dupa ce mi-am facut ritualul de purificare in chiuveta plina de calcar si apa bogata in dezinterie am primit invitatia de a merge la biserica. Am acceptat, stiind ca vor veni si bunicii mei, deoarece doream sa le cer iertare ca nu le-am multumit indeajuns pentru banii ce mi-i facusera cadou. Dupa ce au fost acceptate scuzele, mi-am spus ca trebuie sa imi iau ceva nou de imbracat. Si pentru prima data in viata mea, am plecat la cumparaturi fara parinti, doar eu. Si, pe langa un pulover foarte dragut, mi-am luat o palarie. Chiar de mult imi doaream una, cam de cand ma uitam la filme cu Charlie Chaplin sau cu societatea burgheza de la inceputul secolului XX. Si ce drag imi era sa ii vad pe tineri cu palarie, asa de eleganti, aprinzandu-si smechereste cate o tigara, si zambind suav unei domnite imbracate in rochii lungi cu manusi pana la cot. Ma uitam cu invidie la ei, nu pentru ca veneau dintr-o familie instarita sau pentru ca aveau voie sa fumeze. Ii invidiam pentru ca aveau valori si principii morale, si ca stiau ce e demnitatea, eleganta, decenta si etica. Acum asa ceva nu mai exista. Prima intrebare care mi-a fost pusa de catre colegii mei de scoala cand m-au vazut a fost daca nu mi-am parcat calul la intrarea in scoala. Si apoi sirul lung de remarci caustice facute doar pentru ca eleganta si nobletea nu mai sunt vazute ca fiind ceva demn de respect de catre societatea zilelor noastre. Acum trebuie sa port o sapca alba inclinata peste o ureche, pantaloni largi de trening de firma, maieu si lanturi de argint, iar respectul sa il castig prin grosimea portofelului. Trist, dar asta este societatea adolescentina din ziua de azi. Dar mie nu imi pasa. Poate ca palaria am luat-o ca sa pot spune ca ma doare la basca de parerile altora, sau poate ca sper la ziua in care voi spune "jos palaria" in fata cuiva care chiar sa merite gestul. Pana atunci, imi puna palaria, imi inchid ghiozdanul, dau salvare post si ma grabesc spre ora de sport...

2-10, 2-10, proba de microfon...

Este aproape ora 12, sambata, moleseala, vreme capricioasa afara, cu nori si vant. Iar eu stau in casa si ascult Andries, Bauer si alti cantareti de folk, beau un ceai de iasomie si ma gandesc la faptul ca nu mai am tigari. Dar imi amintesc ce frumos a fost aseara, cand, intr-o cafenea din Iasi, Tudor Vladimirescu mai exact, s-au adunat maxim 30 de oameni iubitori de folk si au urlat pentru aproape 4 ore fiecare melodie. A fost atmosfera, a fost muzica, a fost distractie. Trist este ca putini sunt cei ce in ziua de azi mai asculta folk, si doar pentru ca sunt cativa smecheri care spun ca folkul e de mosnegi si ca nu e "cool" si ca nu vei avea nicio prietena daca asculti asa ceva. Si cand ma gandesc ca acest gen muzical a fost nascut de unul dintre cele mai proaste popoare ce au calcat pamantul in picioare: americanii. Dar uite ca din prostie se mai ridica unul si revolutioneaza lumea, muzical si mental. Aici tind sa ii multumesc Domnului Robert Zimmermann( Bob Dylan), care, fost fermier, a pus mana pe o chitara si a cantat nemultumirea sa fata de guvern si politica.

Dar, in cazul in care nu a observat nimeni, astfel de vedete nu se mai produc. In schimb, apar de-al de genu Hanna Montana, Jonas Brothers si altii, care sunt meniti sa cante despre ceva banal, sa fure mintile copiilor nostri si sa opreasca progresul si revolutia intelectuala ce ar cam trebui sa apara.

Deci, sfatul meu pentru cei care inca iubesc folkul: puneti mana pe chitari, muzicute, tamburine si cantati, cantati despre ce va place, despr ce nu va place si despre lumea din ziua de azi, trimitand un mesaj celor care nu vad cat de mult au fost prostiti cu "stele de iarmaroc".

Intre timp, eu ma duc sa schimb discul cu Andries, si sa imi gasesc niste bani, poate si o coarda de chitara, ca sa cant.

Ploaia care va veni

Luna aprilie e pe sfarsite, mai bate la poarta, si ploaia imi bate in geam. Fara un motiv anume. Doar asa, lasciv, pentru ca eu o bag in seama, caci, altfel, probabil ca nu ar mai exista notiunea de ploaie, daca mie nu mi-ar pasa de ea. Ideea e ca ploua. Si nu imi place, pentru ca stiu ca va trebuie sa ies din casa si sa strabat baltile ce s-au format in gropile din asfaltul proaspat turnat de primarie. Stau si ma gandesc, acum ca ploua, la numele blogului acesta: daca exista ploaie pentru ca ne pasa, si pentru ca cineva a considerat interesant sa denumeasca fiece lucru din jurul nostru, caci ar fi mai usor sa spui sternocleidomastoedian sau tuberculoza decat muschi de-al gatului si alta boala pulmonara. Oare daca noi nu am da o denumire la un ceva, oare acel ceva ar mai exista? caci noi nu am putea selecta un ceva anume daca acel lucru nu are o denumire. Oare am mai iubi daca nu ar exista cuvantul iubire? Oare ar mai exista ura daca noi nu i-am da importanta? Dar bine sau rau? Daca aveti raspunsuri, meditati la ele; eu voi continua sa caut un nume pentru blog.